În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă. (1Cor. 12:1)

O fetiţă a primit un cadou de ziua ei o stropitoare nouă. A doua zi încântată şi nerăbdătoare a alergat în grădină să ude straturile cu flori. Bucuria fetiţei a fost scurtă pentru că brusc a început să plouă. Picături mari de ploaie cădeau iar fetiţa s-a mâhnit foarte tare. Privind în sus câteva clipe şi văzând că ploia nu se opreşte a fugit la mama ei şi a exclamat: „Mămico, oare Dumnezeu nu ştie că acum am o stropitoare nouă?”

Maturitatea multor creştini care formau biserica din Corint era asemănătoare ca acestei fetiţe. Creştini din Corint au primit daruri din abundenţă şi vroiau ca darurile lor să fie cele mai vizibile şi cele mai apreciate. Fără să îşi dea seama au intrat într-o competiţie (mândrie) care nu Îl onora pe Dumnezeu. Sesizând aceste abuzuri care creiau dezordine publică, Apostolul Pavel se vede nevoit să corecteze aceste manifestări care nu le aduceau cinste. În domeniul exercitării darurilor spirituale în biserică, credincioşii trebuie să urmărească glorificarea lui Dumnezeu şi zidirea aproapelui, nu satisfacerea personală. Un spirit care urmăreşte satisfacerea personală produce egoism, dezbinare şi haos în biserică. Darurile nu au fost date pentru o evidenţiere personală, ci spre folosul trupului lui Hristos, pentru zidirea altora. Duhul Sfânt dăruieşte diverse daruri pentru ca credincioşii să-L slujească pe Domnul şi trupul Său biserica în diverse moduri, toţi primin-d putere de la Dumnezeu. Aşa dar darurile sunt unite prin sursa lor comună cât şi prin scopurile lor. Toate darurile sunt legate de zidirea bisericii pentru atingerea maturităţii. Numai când o biserică atinge un anumit prag al maturităţii Dumnezeu poate fi reprezentat prin acea biserică împlinându-şi planul cu ea. Pavel încheie aceată secţiune a darurilor subliniind importanţa dragostei, trăsăturile dragostei şi permanenţa dragostei. Pavel pune în contrast darurile şi dragostea şi subliniează că dragostea trebuie să se arată în toate inclusiv in folosirea darurilor. Pavel cu alte cuvinte a zis:Faceţi din dragoste trăsătura definitorie a modului vostru de viaţă şi de slujire. Când se va atinge perfecţiunea darurile îşi vor încheia misiunea şi nu vor mai fi necesare. Dar acest lucru nu se va întâmpla cu dragostea. „Dragostea nu va pieri niciodată”(1 Cor. 13:8) Dragostea este eternă ca atare trebuie să fie prioritară.
Teologul german Dietrich Bonhoeffer a spus: „Biserica nu este altceva decât o secţiune a umanităţii în care Hristos a luat cu adevărat chip.” Atunci când Isus a plecat de pe pământ înălţându-Se la cer a lăsat în urmă o comunitate de oameni răscumpăraţi încredinţându-le un mandat măreţ. Isus nu a lăsat nici o carte sau un cod de legi rigide, ci a lăsat o comunitate vizibilă care să-L întruchipeze şi să-L reprezinte în lume. Ce responsabilitate! Ce povară purtăm pe umeri! Cu alte cuvinte lumea cunoaşte un Dumnezeu invizibil numai prin noi, reprezentaţii Lui. Ne împlinim mandatul acesta măreţ? În Biblie găsim trei imagini extrem de grăitoare care arată intimitate Lui cu răscumpăraţii Săi.
• În Vechiul Testament – Dumnezeu în nor de slavă
• În Noul Testament – Dumnezeu ca Om supus morţii
• După Rusalii – Dumnezeu ca Duh ce ţine laolaltă noul Său Trup Biserica
Dumnezeu este prezent în noi, unindu-ne genetic su Sine precum şi pe unul cu celălalt. Darurile au fost date pentru zidirea, maturizarea şi desăfârşirea noastră ca să ne putem împlini mandatul încredinţat în aşa fel ca să-L onorăm pe Dumnezeu.

Se spune că după cel de-al doilea război mondial nişte studenţi germani sau oferit să ajute la restaurarea unei catredale din Anglia care a fost distrusă de bombardamentele forţelor aeriene germane. Pe măsură ce restaurarea înainta sau ivit tot felul de discuţii cu privire la modul cel mai bun în care s-ar putea restaura o statuie mare a lui Isus cu braţele deschise larg având o inscripţie „Veniţi la Mine.” O reparaţie atentă iar fi putut repara toate stricăciunile, mai puţin mâinile care fusese distruse de schije. Echipa a întâmpinat o problemă – ce să facă să se apuce de sarcina delicată a reconstituirii mâinilor? În cele din urmă lucrători au ajuns la o concluzie vizibilă şi azi. Statuia lui Isus nu are mâini nici în ziua de azi dar înscripţia de acum s-a schimbat şi are următorul mesaj: „Hristos nu are alte mâinii decât ale noastre.”

Există o provocare pentru fiecare dintre noi în acestă istorioară. Prin darul pe care a pus Dumnezeu în noi suntem chemaţi să-l punem în slujba desăvârşirii sfinţilor.

A fi un mădular în Trupul lui Hristos înseamnă a nu avea viaţă, fiinţă sau capacitate de mişcare proprii decât prin spiritul organismului şi pentru acesta.
(Blaise Pascal)