De la indoiala la credinta autentica

„Apoi a zis lui Toma: adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios ci credincios.”

Încă de la începutul evangheliei Ioan abordează tema spinoasă a necredinţei naţionale a evreilor „ A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11).
Capitolul 12 din Ioan se împarte în două părţi:

a) Încheierea lucrării publice a Lui Isus (12:1-36)
Relatarea ungerii de către Maria (12:1-11)
Intrarea triumfală în Ierusalim (12:12-19)
Prezicerea morţii Sale ( 12:20-36)

b) Necredinţa naţională a evreilor (12:37-50)
Secţiunea necredinţei începe cu versetul 37 „măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El”
Necredinţa naţiunii a fost prezisă de Isaia versetul 38.

După ce Ioan în capitolul 12 prezintă încheierea lucrării publice a lui Isus şi necredinţa naţională, în capitolele 13-17 ne prezintă un program intensiv de pregătire a ucenicilor pentru slujire. Programul instructiv începe cu spălarea picioarelor cap. 13 şi se termină cu rugăciunea de mijlocire cap. 17. În acest interval dintre cap. 13 şi cap. 17 Isus petrece timp privat numai cu ucenicii şi le dă învăţătură care le marchează slujirea.

Cartea Ioan începe cu o afirmaţie directă a dumnezeirii depline a Cuvântului făcut trup (Ioan 1:14) şi se sfârşeşte cu declaraţia lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28). Ioan marchează creşterea necredinţei naţionale care culminează cu răstignirea lui Isus. Merită să observăm că această necredinţă a afectat chiar şi pe ucenicii Săi. Cazul de faţă Toma care cere dovezi fizice şi palpabile ale stării înviate lui Isus. Nu a crezut naţiunea ca întreg şi L-a respins, dar iată că avem unul din discipolii Săi care este confuz şi se îndoieşte de învierea Lui.
Scopul Evangheliei lui Ioan este declarat în cap. 20 vers.30-31 „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.”

Ioan este atent şi consemnează în Evanghelia sa progresul credinţei ucenicilor, punctul culminat fiind atins acum de Toma. Răspunsul lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” este punctul culminat a Evangheliei. Scepticul Toma având dovada palpabilă a învierii declară că Isus, Omul din Galilea este Dumnezeu manifestat în trup uman. „Domnul meu şi Dumnezeul meu” este o declaraţie magnifică pentru că în ea se împlinesc marile adevăruri din primul capitol.
Ioan 1:1 „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Ioan 1:14 „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Ioan 1:18 „ Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela l-a făcut cunoscut.”
La finalul întânirii lui Isus cu Toma este pronunţată o binecuvântare pentru toţi cei care vor veni la credinţă fără ajutorul unei manifestări vizibile. „Tomo i-a zis Isus, pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.”

Concluzie: Toma nu îşi putea împlini mandatul încredinţat de Domnul cu handicapul necredinţei. Isus a fost acela care la reabilitat pe Toma la capitolul credinţă. Mandatul pe care îl avem putem să-l împlinim numai când trăim prin credinţă. Merită să observăm că şi ucenici au jucat un rol în reabilitarea lui Toma „ceilalţi ucenici i-au zis deci: am văzut pe Domnul.” Participă şi tu la reabilitarea altora, spunân-d că l-ai văzut pe Domnul. Dar te rog nu spune prin cuvinte ci trăieşte în aşa fel încât să se vadă că într-adevăr l-ai văzut pe Domnul.

Să predicăm Evanghelia şi dacă e nevoie să folosim şi cuvinte. (Francisco de Assisi)

Autor: Covaci Fedor

Lasă un răspuns