Iertarea ca mod de viata

11i-forgive-you-image„…iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Cel ce nu iartă năruie puntea peste care el însuşi este nevoit să treacă.”
(George Herbert)

Tragedia s-a petrecut în Africa de Sud, ţara lui Nelson Mandela. Acest om paşnic a dat lumii întregi o lecţie de iertare atunci când, după 27 de ani de închisoare, urmând să devină preşedintele ţării, l-a invitat pe torţionarul său lângă el pe scenă unde se desfăşura ceremonia de investire. Prin acest act public văzut de toată lumea Mandela a dat tonul pentru iertare şi reconciliere naţională. A instituit un organism guvernamental denumit: Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere. Că să dea autoritate şi greutate acestei comisii, a numit în fruntea ei pe arhiepiscopul Desmond Tutu. Aceşti doi bărbaţi nonviolenţi (Mandela şi Tutu) cunoşteau puterea iertării, ei au avut un singur obiectiv, acela de a dezamorsa criza din ţară după ani lungi şi grei de conflict interetnic între rasa albă şi neagră.

Regulile comisiei infinţate erau simple: dacă un ofiţer care a comis crime în aceşti ani venea de bună voie în faţa procurorilor şi îşi mărturiseau faptele recunoscându-şi pe deplin vina, avea şansa de a nu fi judecat şi condamnat. Radicalii au obiectat vehement subliniind evidenta nedreptate, însă Mandela a rămas ferm hotărât pe poziţie. El a zis că ţara are nevoie mai presus de orice, de vindecare nu de justiţie. Unul din cei audiaţi de comisie a fost ofiţerul alb Van de Broeck. El a mărturisit cum împreună cu alţi colegi de-ai săi au împuşcat un tânăr de culoare în vârstă de 18 ani, după care i-au ars trupul pentru ca să distrugă orice posibile dovezi. Opt ani mai târziu acelaş ofiţer Van de Broeck s-a întors în aceaşi casă pentru a-l aresta pe tatăl băiatului respectiv. Soţia acestuia a fost obligată să fie de faţă atunci când ofiţerii l-au legat pe bărbat de stâlp, au turnat benzină peste el şi i-au dat foc.

În sală s-a lăsat o linişte de mormânt de îndată ce bătrânei care îşi pierduse fiul şi soţul i s-a dat dreptul la cuvânt. „Ce doriţi de la Van de Broeck?” a întrebat-o judecătorul. Pretenţia ei era aceea ca Van de Broeck să revină la locul crimei şi să adune praful de pe jos astfel încât să-l poată înmormânta pe soţul ei cum se cuvine. Apoi a mai zis: „Van de Broeck mi-a răpit familia, dar sufletul meu este încă plin de dragoste. Aşa încât aş dori ca, de două ori pe lună, să mă viziteze în ghetou şi să petreacă alături de mine o zi ca şi cum i-aş fi mamă. Şi aş mai vrea ca Van de Broeck să ştie că Dumnezeu l-a iertat, aşa cum l-am iertat şi eu. Aş vrea să-l îmbrăţişez pentru a-i arăta că l-am iertat cu adevărat.”

Câţiva din cei prezenţi au început să cânte, din senin „ Măreţul har m-a mântuit” în vreme ce bătrâna se întrepta spre boxa acuzaţilor, însă Van de Broeck nu mai auzea nimic. Copleşit de cele auzite, leşinase.
• Dreptatea pedepseşte răul
• Răzbunarea perpetuează răul
• Iertarea biruieşte răul

Lasă un răspuns