Pocainta adevarata, reala!

Three Crosses and Silhoutted Person in Prayer at Sunrise„Cine isi ascunde faradelegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele, capata indurare.” (Proverbe 28 versetul 13)

Sa spunem de la inceput, ca binecuvantat sa fie Tatal, Fiul si Duhul Sfant in veci. Amin.
Vom aborda in acest scurt mesaj o tema de unii arhicunoscuta, iar de altii cunoscuta intr-un mod eronat si anume pocainta fata de Dumnezeu. Pe marginea acestei teme exista diverse idei, unele perfect adevarate, iar altele care nu au nimic comun cu semnificatia cuvantului, ba mai mult cu actul in sine a pocaintei. Oare de ce este pocainta asa de importanta?

Stim din Cuvantul lui Dumnezeu ca odata cu caderea in pacat a rasei umane in intregimea ei, omul, care odinioara era intr-o relatie de pace, partasie cu Dumnezeu, neintrerupta si zilnica, a pierdut acest har si a ajuns sa fie despartit de Creatorul sau, fizic si moral. Insa Dumnezeu a fost cel care a planificat din vesnicie refacerea pacii, armoniei cu omul, faptura creatiunii Lui. Insa intre om si Dumnezeu exista o bariera de netrecut pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptatii. Bariera era pacatul care impiedica partasia, comuniunea cu Creatorul. Omul trebuia sa scape urgent de pacat, de consecinta pacatului care era in primul rand moartea spirituala si apoi cea trupeasca.

Dar ce este interesant este faptul ca lucrul acesta nu se putea face din partea omului. Mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu era „Mielul lui Dumnezeu” care urma sa ridice pacatul lumii „la implinirea vremii”. Insa si omului ii revine ceva in planul de mantuire, salvare, si anume partea lui era pocainta si credinta in mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu Tatal, adica jertfa de pe cruce a Domnului Isus pentru pacatele noastre si in locul nostru. Vedeti ce importanta este pocainta impreuna cu credinta?

O pocainta reala impreuna cu credinta, aduce cu sine iertarea pacatelor. In sensul acesta va dau un singur verset din cartea Faptele Apostolilor capitolul 3 versetul 19: „Pocaiti-va dar, si întoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de înviorare”. Desigur ca pocainta fara credinta si incredere in puterea lui Dumnezeu de a ierta pacatele nu este veritabila. Sfantul Apostol Pavel leaga pocainta si de judecata finala ce va avea loc la sfarsitul veacurilor, aratand ca cine se pocaieste si crede va scapa de iadul pregatit diavolului si ingerilor lui.

Ascultati ce spune el in cartea Faptele Apostolilor capitolul 17 versetele 30-31: „Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a rânduit o zi, în care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a înviat din morti…”. Din aceste versete intelegem si un alt lucru si anume ca pocainta este o porunca a lui Dumnezeu si nu o optiune. De fapt chiar mesajul Evangheliei cuprinde in ea acest adevar. In Evanghelia dupa Matei capitolul 4 versetul 17: „Pocaiti-va, caci Împaratia cerurilor este aproape”. Vedem din versetul citat mai sus ca Insusi Mantuitorul lumii isi incepe activitatea de propovaduire cu acest indemn la pocainta, putem spune chiar porunca de indemn la pocainta, ca sa avem ca rezultat mostenirea Imparatiei Cerurilor. La fel si Sfantul Apostol Pavel in cartea Faptele Apostolilor capitolul 20 versetele 20-21 arata ca mesajul lui de baza era pocainta si credinta in Dumnezeu: „Stiti ca n-am ascuns nimic din ce va era de folos, si nu m-am temut sa va propovaduiesc si sa va învat înaintea norodului si în case, si sa vestesc Iudeilor si Grecilor: pocainta fata de Dumnezeu si credinta în Domnul nostru Isus Hristos”.

Acum dupa ce am lamurit ca pocainta este neaparat necesara si obligatorie pentru ca ea este mijlocul care ne releaga de Dumnezeu si impreuna cu credinta in jertfa de pe cruce ne confera iertarea pacatelor si apoi mostenirea vietii vesnice. In Vechiul Testament cuvantul folosit frecvent pentru pocainta este „intoarcere”. Profetii Vechiului Testament strigau cu insistenta poporului pacatos de atunci: „Intoarceti-va la Domnul!”. In Isaia capitolul 1 versetele 16-19 vedem, cred ca in cel mai explicit mod, cum ne putem pocai, intoarce la Dumnezeu. Vedem ca pocainta incepe in inima omului si continua prin fapte vizibile care insostesc aceasta pocainta. Iata ce frumos descrie profetul Isaia porunca de pocainta a Domnului: „”Spalati-va deci si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Încetati sa mai faceti raul!

Învatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva! Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna. De veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tarii;”. Stiti cu totii cazul vamesului Zacheu, care este un exemplu elocvent si demn de urmat pentru o pocainta adevarata. Acest om nu numai ca-L primeste pe Domnul Isus cu credinta si cu pocainta, dar si actioneaza ca unul care intelege profund acest act al pocaintei vrand sa-si rascumpere greselile si pacatele savarsite fata de semenii lui, semeni care nu odata am fost nedreptatiti si inselati de el. Asta denota ce el s-a pocait in primul rand in inima lui si apoi pocainta aceasta a inimii a dat nastere la un comportament dumnezeiesc fata de semenii lui. Asa sa facem si noi!

Pocainta este produsa de cuvantul Evangheliei sub puterea Duhul Sfant, care are ca rezultat strapungerea inimii omului pacatos. Iata un exemplu din cartea Faptele Apostolilor capitolul 2 versetul 37: „Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima, si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Fratilor, ce sa facem?”. Vedem in acest verset rezultatul cuvantarii lui Petru sub inspiratia Duhului Sfant, Duh Sfant care are puterea pentru ca este Dumnezeu, sa convinga auditoriul lui Petru ca este vinovata de starea de pacatosenie, de vinovatiei fata de Dumnezeu si fata de Fiul lui Dumnezeu, si ca ei au nevoie de o intoarcere reala la Dumnezeu si de iertarea pacatelor.

In Noul Testament cuvantul grec pentru pocainta este „metanoia”, cuvant care are semnificatia de schimbare a mentalitatii, a inimii, a inoirii totale a intregii personalitati. Pocainta in prima faza a ei cuprinde constientizarea faptului ca esti pacatos, apoi regretul profund pentru starea ta de pacatosenie urmat de marturisirea pacatelor, apoi primirea solutiei lui Dumnezeu de salvare, iar apoi parasirea pacatului.

Cine se pocaieste cu adevarat capata indurare de la Dumnezeu. Momentul pocaintei reale si a credintei reale produce in om nasterea din nou, adica o alta personalitate. Pana aici am fost in Adam, dar acum suntem in Hristos Domnul. Slavit sa fie Domnul pentru aceasta, pentru ca El da si pocainta si credinta si nasterea din nou, adica viata. Pocainta este vestita cu putere in cultele evanghelice, de aceea au fost numite de oameni ca si „secte pocaite”, dar pocainta este obligatorie oricarui om de pe suprafata pamantului care vrea sa beneficieze de mantuire, salvare din partea Domnului si apoi sa poata avea parte cu Dumnezeu in vesnicie de o fericire eterna.

Domnul sa ne dea la toti pocainta si iertarea pacatelor si apoi sa traim frumos ca in timpul zilei, spre slava Domnului. Amin!

Lasă un răspuns