Ia-mi aurul şi argintul din calea mea Stăpâne
Ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine,

Şi dă-mi în schimb tăria să-Þi preamăresc Voinţa
Când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
Tovarăşul de cale atâta-ţi cer Părinte,
Prin Voia-Þi milostiva din darurile sfinte.


Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă
Sunt cei aleşi, Stăpâne în Cerul Tău să şadă
Ei stăpânesc pământul dar nu ştiu ce-i o floare
Nu ştiu ce-i bucuria şi n-au o sărbătoare
Nimic ei nu aşteaptă în sufletul lor mic
Şi n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.


Iubirea vede culmea curatelor credinţi
Atunci când e spălată cu lacrimi mari, fierbinţi
Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte
Iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte
Cu ochii-n sus spre Ceruri spre a credinţei stea
Ajută-mi să pot spune “acolo-I Casa mea!”