Autor: Samanta Buna

Vizualizari: 441

„I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.“ Psalm 107.14

Un om locuia împreună cu familia sa pe marginea unui râu mare. Pentru a merge la lucru trebuia să traverseze râul în fiecare dimineaţă. Dar, într-o dimineaţă, cerul s-a întunecat. Era o furtună puternică. Trecerea râului era imposibilă. Vântul bătea cu putere, nici o rază de soare nu străbătea norii plumburii, iar o ceaţă deasă se aşezase deasupra râului. Omul îşi zise în sinea lui: „Nu se va întâmpla nimic, dacă nu mă voi duce o zi la lucru.“ Aşa că se întinse din nou pe pat şi încercă să doarmă. Adormi de-a binelea şi visă că se afla după o zi de lucru, înconjurat de copiii săi. „Ce ne-ai adus astăzi, tăticule?“ Din acel moment nu a mai putut închide un ochi. Se sculă şi se îmbrăcă pentru o nouă zi de lucru. Ieşi din casă, urcă în barcă şi începu să vâslească. Nu se zărea nimic; cerul era brăzdat din când în când de câte un fulger. Omul vâslea cu toată puterea, dar celălalt mal nu se zărea. Ce s-a întâmplat? În lumina unui fulger observă că nu dezlegase barca. Oare barca vieţii noastre este dezlegată de malul lumii şi al păcatului?