|
Vezi devotionalul Forma de evlavie
Autor: Samanta Buna
Vizualizari: 593„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine... având doar o formă de evlavie...“ (2 Timotei 3:1, 2, 5)
De câte ori o întâlneam pe stradă pe una din fostele mele profesoare, o salutam cu respectul cuvenit, însă niciodată nu-mi răspundea la salut. M-am gândit că profesoara nu mă mai cunoaşte sau poate nu mai aude. Dar într-o zi mi s-a adresat cu o problemă personală. Atunci am înţeles că mă cunoaşte pe nume şi că aude foarte bine. Aşa se comportă şi oamenii faţă de Dumnezeu. În fiecare zi, Creatorul nostru îi salută pe oameni cu lumina soarelui Său, cu toate binefacerile vieţii pământe şti. Iar oamenii? Trec nepăsători mai departe, indiferenţi şi plini de iubire de sine. Dar când apare un necaz, o boală, un accident, atunci îşi aduc aminte de bunul Dumnezeu şi strigă la El după ajutor. Atunci, abia atunci îşi amintesc că există un Dumnezeu care este singura lor scăpare. O astfel de atitudine nu este corectă; ea arată că omul are doar o formă de evlavie. În aceste vremuri grele din punct de vedere spiritual, Dumnezeu doreşte să fim oameni integrii, oameni evlavioşi, care dăm dovadă de respect faţă de El.

Titlu: o
Adauga noutate