Autor: Samanta Buna

Vizualizari: 722

„Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?“ (Ieremia 23:29)

În ultimul război mondial, un grup de prizonieri a primit sarcina să descarce un vapor în ciuda atacurilor continue cu bombe. Pericolul era mare. Marius, unul din grup, era un om credincios. El le-a propus colegilor lui să se încredinţeze lui Dumnezeu în rugăciune. Atunci unul dintre ei a păşit spre el şi i-a spus: „Cine vorbe şte aici de Dumnezeu? Nu există Dumnezeu! Priveş- te!“ Atunci şi-a desfăcut cămaşa şi a arătat spre cuvântul tatuat pe piept: „nimic“. „Tu minţi“, a spus Marius şi l-a privit în ochi. „În această inimă, în care pretinzi că nu este nimic, există cel puţin trei lucruri: dragostea mamei tale, frica de moarte şi cunoştinţa despre bine şi rău.“ În acea zi nu au fost bombardaţi, dar tânărul deţinut care s-a împotrivit lui Dumnezeu, a căzut în mare. Nu ştia să înoate. Marius a sărit în apă şi l-a salvat punându- şi în pericol propria lui viaţă. Ajunşi sănătoşi la mal, acel batjocoritor a trebuit să recunoască teama de moarte care l-a cuprins şi l-a întrebat pe salvatorul său: „Ce ai tu în inimă?“ – „Îl am pe Isus Hristos!“ Pentru prima dată, acel tânăr a auzit vestea bună despre dragostea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a fost primit în inima împietrită, şi prizonierul a fost învins de Mântuitorul care a murit pe cruce.