Betezda

Odată, când mergea Isus
Pe lâng-acea scăldătoare,
Ce se-afla, puţin mai sus
De Templul de închinare,

Betesda, cum era numită
Un loc al milei şi-ndurării,
O inimă,-a văzut mâhnită
Aşteptând ziua vindecării.

De cel bolnav, S-apropiat
Isus cu glasu-I mângâios,
Unde zăcea, şi l-a-ntrebat:
-Vrei să te faci tu sănătos?

-Nu are cine, când aş vrea
Să mă bage-n scăldătoare,
Se-aruncă alţii-n faţa mea
Când apa este-n tulburare.

-Scoală-te! Ridică-ţi patul,
Şi-acum umblă pe picioare,
Căci binecuvântări Sabatul
Ţi-a dăruit prin vindecare!

Şi în picioare, drept în sus,
El s-a sculat din al său pat,
Fără-a cunoaşte, că-i Isus
Cel ce pe loc, l-a vindecat.

-Nu-ţi e permis ca în Sabat
Tu să-ţi ridici, patul de jos!
Ziceau Iudeii, şi-a-ntrebat:
-Prin cine azi, eşti sănătos?

Dar el deloc nu se gândea
L-Acel străin necunoscut,
Care-i zisese: Poţi umbla!
Căci, El se făcuse nevăzut.

În Templu, cand l-a-ntâlnit
Isus I-a zis: Ai grijă acum!
Eşti sănătos, şi eşti fericit,
Şi iată poţi umbla pe drum.

Să fii prudent, să te păzeşti,
Căci harul inima îţi umple!
Vezi, să nu mai păcătuieşti,
Mai rău să nu ţi se-ntâmple!