Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând,parcă,natura la culcare,
Iar peste Galileea,dinspre mare,
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.

Pe ţărm era Isus cu ucenicii,
Dăduse apă vie la popor,
Dar cum amurgul îmbrăca finicii
Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.

„Haideţi să trecem dincolo se mare”
Le-a zis Isus la ucenici,trudit,
Şi barca a pornit,ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul,ostenit,a adormit.

Era o seară caldă,liniştită,
Când,deodată,ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit,cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.

În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii,cuprinşi de disperare,
Strigau:”Nu-Ţi pasă,Doamne,că pierim?”

Când marea-şi deschidea,parcă,mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: taci!

O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt şi val
Şi răpăit şi fierbere şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.

El e în barcă,cheamă-L! Nu,nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar,şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.