Curgeau în Babilon,cu valuri reci,
Râuri înfiorate de durere,
Drumuri de ape,argintii poteci
Ce-au înecat speranţele pe veci
În a robiei lacrimă de fiere.

Jugul robiei,pus peste popor
Că-n ascultare n-a voit să meargă,
Îi apăsa din greu,îngrozitor
Şi mâini trudite, tremurând uşor,
Nu mai puteau nici lacrima s-o şteargă.

Părea că plouă fără de sfârşit
Cu-amar,cu cenuşiu,cu apăsare
Şi nici un cântec nu e auzit
Căci corzile din harfe-au amuţit
Stând atârnate-n sălcii plângătoare.

Nu se-auzea al laudelor cor,
Înlocuit de disperarea mută,
De tânguitul lor sfâşietor
Din inimi strânse-n lanţuri care dor,
Din dor de libertatea lor pierdută.

Dar noi avem prezentul luminos
De când prin har am rupt-o cu trecutul,
Nu suntem robi,ci liberi în Cristos
Şi dacă din robie El ne-a scos,
Păcatului nu-i mai plătim tributul.

Un imn de laudă înălţător
Spre Domnul slavei azi să se avânte,
Fiind al libertăţii noastre cor;
Să plângă sălciile dacă vor,
Dar harfa noastră trebuie să cânte.

Sunt ani de libertate,ani de har
Pe care lumea-n socoteală nu-i ia,
Dar noi începem noul calendar
De când din nou ne naştem,aşadar
Să cânte inimile :Aleluia!