Autor: Fedor Covaci

Vizualizari: 1885

CE ÎNSEAMNÃ NAŞTEREA DOMNULUI PENTRU MINE?
OARE CE A ÎNSEMNAT ÎNTRUPAREA PENTRU DUMNEZEU?

Mult a-nsemnat când, la-nceput, omul asemenea lui Dumnezeu a fost creat.
Dar, când Dumnezeu, asemenea omului se făcu, mult mai mult a însemnat.

Întrupare înseamnă smerenie

Când intrăm în ultima lună a anului, numită de noi şi luna cadourilor nu pot să nu mă gândesc la minunea pe care a făcut-o Dumnezeu: întruparea Sa. Măreţul act al întrupării care după cum bine ştim cu toţii, a împărţit istoria în două (fapt atestat chiar şi de calendarul nostru actual) a avut ca martori mai multe animale decât oameni. Scriptura adesea relatează faptul că Dumnezeu în relaţia Sa cu fiinţele umane Sa smerit (limitat) pe Sine. Vechiul Testament consemnează din abudenţă această smerire (limitare) lui Dumnezeu în faţa poporului ales. Nu de puţine ori Dumnezeu S-a coborât de la o stare net superioară, pentru a fi lângă creatura Sa omul aflat într-o mare dilemă. Dumnezeu S-a coborât pe felurite căi în vechime pentru ai vorbi lui Avraam, Moise, poporului ales şi profeţilor. Însă niciuna din aceste vizite făcute nu se compară cu ce a urmat după cei patru sute ani de tăcere între cele două testamente. Întrupare înseamnă Dumnezeu a luat o nouă înfăţişare: a luat chip de om ca să ne poată vorbi: „la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul”, afirmă autorul epistolei către Evrei.
Ca şi teolog consider că a fost cel mai uluitor act de smerenie pe care ni l-am putut imagina vreodată. Planeta albastră şi de fapt tot universul nu au cunoscut un act de smerenie ca acesta. Dumnezeu, în viaţă intraunterină se scaldă în lichidul amniotic din pântecele fecioarei Maria!!
Ca să înţelegi profunzimea întrupării, încearcă să-ţi imaginezi ca şi om devii dintrodată o furnică agitată pe un furnicar – o analogie şi mai elocventă. Atunci şi acolo mai exact în Betleem, Creatorul al tot ce există, S-a făcut un trup plăpând neajutorat şi complect dependent de părinţi – nou născut. Cel de care era dependent tot universul creat, ajunde să fie El dependent de laptele care provenea de la sânul fecioarei Maria care era de fapt o creatură a Sa!! Acela prin care se hrăneau toate vieţuitoarele pământului ajunge să şadă jos lângă o fântână obosit, însetat şi aşteptând pe ucenici aducând mâncarea cerşită din sat. În timpul acesta focalizarea Lui a fost întreptată spre starea morală jalnică a unei femei de pe un teritoriu Samaria, care pe vremea aceea era considerat spurcat. Cel care mai târziu a strigat „taci mare” şi marea sa potolit a trebuit să plângă ca oricare alt copil însă într-un context diferit – într-o iesle cu paie. Era nevoie să plângă cu noi pământenii pentru că altfel nu am fi putut să ne bucurăm împreună cu El. Avea perfectă dreptate teologul german Jürgen Moltmann, când a spus: „ Dumnezeu plângea împreună cu noi ca, într-o bună zi, noi să râdem împreună cu El.” Kenosis este termenul tehnic folosit de teologi pentru a descrie deposedarea lui Hristos de avantajele si prerogativele divinităţii Sale (Filipeni 2:6-8). Această deposedare sau mai bine zis cedare de bună voie a avantajelor divinităţii a implicat multă umilinţă şi smerenie, dar să nu uităm că a însemnat şi o anumită libertate.

Întrupare înseamnă libertate de acţiune în favoarea omului căzut

Libertatea de acţiona printre oameni şi în folosul lor. Iată ce spune Ioan 1:14 „şi Cuvântul sa făcut trup, şi a locuit printre noi, prin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Prin Isus Dumnezeu S-a întrupat în lume luându-Şi chip uman, un nume şi o adresă în dispreţuitul orăşel Nazaret. Cu alte cuvinte a devenit un Dumnezeu care putea fi atins, lovit, vulnerabil (răstignit), batjocorit, auzit şi văzut. Pentru evrei aceasta era o mare problemă teologică, datorită faptului că ei au crescut cu istoria evenimentelor de pe muntele Sinai, Carmel şi câte alte evenimente marcante de referinţă din istoria lor sbuciumată. Dilema pe care o avea ei era aceasta. Unde este acum focul, fulgerele, fumul, trăznetele, etc. Poporul evreu a crescut în mijlocul evenimetelor supranaturale, multe miracole şi apariţii divine spectacoloase.
Isus care pretindea că este Fiu de Dumnezeu nu corespundea deloc imaginii pe care şi-o făuriseră ei despre Dumnezeu. Doamne au zis ei ce erezie năstruşnică: doar e băiatul Mariei şi se trage dintr-un orăşel modest Nazaret, de fapt e un fiu de tâmplar necunoscut un oarecare Iosif. Întruparea fizică a lui Isus i-a dat libertatea de a acţiona printre oameni fără ca vocea Lui să culce copaci la pământ. El a putut de data aceasta cu ajutorul acestei libertăţi săi spună regelui Irod, simplu ca de la om la om, eşti o vulpe fără să-l îngrozească din înaltul cerului. El a putut de data aceasta să pună mâna pe bici (ca orice ţăran care are dobitoace) şi să făcă curăţirea templului în loc să sufle cu puterea Lui nemăsurată toate afacerile necurate. El de data aceasta putea să se adreseze oricui – vameşi, tâlhari, orbi, leproşi, prostituate, fără ca acestei să se sperie că El era Dumnezeu din veşnicii. Numai câteva din avantajele libertăţii întrupării Sale.

Datorită acestei smerenii şi libertăţii de acţiune pe care a dobândit-o la întrupare, într-o zi prin aproapele meu s-a atins de mine şi am auzit şi eu vestea bună!! Datorită libertăţii Lui eu am devenit liber.