|
Vezi stirea Inaugurare biserica BETHLEHEM, Graz
Un nou locaş de închinare în diaspora română din Austria.
Duminică 31 Octombrie a avut loc în oraşul Graz deschiderea celei de a 27 biserici penticostale în Austria. La acest eveniment au participat peste 200 de persoane. Printre invitaţi au fost reprezentanţi a mai multor biserici din împrejurimi. Din partea conducerii naţionale au fost prezenţi fraţii: Traian Supuran, secretarul naţional şi Varadin Ioan, Preşedintele Bisericii Penticostale din Austria. Slujba a fost condusă de către cei doi prezbiteri ai bisericii Bethlehem – fratele Zaharie Hancheş la rugăciune şi fratele Fedor Covaci la evanghelizare. Biserica v-a purta numele de Bethlehem Graz. Bethlehem înseamnă „casa pâinii.“ Numele acesta ne face responsabili pe fiecare dintre noi de a asigura pâinea spirituală oricărui om care va intra în locaşul acesta. Oraşul Bethlehem a intrat în istorie şi are o reputaţie mondială datorită naşterii lui Isus Cristos. Noi cei care formăm biserica Bethlehem dorim ca Dumnezeu să nască în acest loc oameni din nou prin Cuvântul Său.
Adresa bisericii: Herrgottwiesgasse 55, 8020 Graz / Austria

Publicat pe data de: 2010-11-02
Vizualizari: 2131

Titlu: o
Adauga noutate